De ce dezvăluim mai multe despre noi noaptea?

Există ceva aparte în conversațiile purtate la unu și jumătate noaptea. Aceleiași persoane căreia după-amiaza îi scriem „totul e bine”, câteva ore mai târziu ajungem să-i povestim despre copilăria noastră, despre o despărțire din trecut sau despre lucrurile de care ne este cu adevărat teamă. Ca și cum anumitor cuvinte le-ar fi pur și simplu mai ușor să treacă, noaptea, de acel filtru care în timpul zilei decide cu grijă ce anume dezvăluim despre noi.

Psihologia atribuie de multă vreme un rol important autodezvăluirii în formarea intimității. Potrivit unei metaanalize clasice realizate de Collins și Miller, persoanele care împărtășesc lucruri mai personale despre ele tind, în general, să devină mai simpatice în ochii celorlalți, iar noi, la rândul nostru, avem tendința să îi apreciem mai mult pe cei cărora le-am dezvăluit mai multe despre noi. Așadar, autodezvăluirea nu este neapărat doar o consecință a unei apropieri deja existente, ci poate contribui ea însăși la construirea acesteia.

Acest lucru a fost ilustrat foarte bine și de celebra serie de experimente realizate de Aron și colaboratorii săi, în cadrul cărora persoane care nu se cunoșteau au răspuns reciproc la întrebări din ce în ce mai personale. Astfel de conversații au reușit să creeze un sentiment de apropiere mai puternic decât interacțiunile bazate pe întrebări superficiale. Desigur, studiul nu demonstrează că doar câteva întrebări profunde pot duce automat la îndrăgostire. Arată însă cât de repede poate crește sentimentul subiectiv de apropiere atunci când doi oameni încep să se deschidă treptat unul în fața celuilalt.

Noaptea poate crea un cadru aparte pentru acest proces. Sunt mai puține întreruperi, rolurile pe care le jucăm în timpul zilei se estompează, iar într-un schimb de mesaje poate apărea cu ușurință senzația că, în acel moment, existăm doar noi doi. Dacă intervine și oboseala, autocontrolul și capacitatea noastră de concentrare nu mai funcționează neapărat la fel ca atunci când suntem odihniți.

Cercetările privind privarea de somn arată că lipsa somnului poate afecta, printre altele, controlul inhibitor și anumite procese decizionale. Prin urmare, este posibil ca seara târziu să fim mai puțin stricți și în privința lucrurilor pe care alegem să le păstrăm pentru noi. Totuși, această explicație trebuie privită ca o posibilitate, nu ca un mecanism demonstrat al autodezvăluirii nocturne.

Comunicarea digitală adaugă un alt element important. Potrivit lui Suler, anumite caracteristici ale comunicării online ne pot reduce inhibițiile, făcându-ne să spunem mai ușor lucruri pe care, față în față, am prefera să le păstrăm pentru noi. Atunci când nu vedem permanent expresia feței celuilalt, avem timp să ne formulăm și chiar să ne rescriem mesajele, iar în același timp rămânem fizic în propriul nostru mediu, în care ne simțim în siguranță, riscul de a ne deschide emoțional poate părea ceva mai mic.

Așa se poate întâmpla ca doi oameni care abia se cunosc în realitate să simtă, după câteva conversații lungi purtate noaptea, că sunt apropiați de luni întregi. Știu lucruri reale unul despre celălalt, au împărtășit emoții autentice, iar sentimentul de intimitate care apare poate fi, la rândul lui, cât se poate de real.

Și totuși, este posibil ca niciunul dintre ei să nu știe încă cum reacționează celălalt într-un conflict, cât de mult se poate baza pe el în viața de zi cu zi sau cum ar fi să petreacă împreună o duminică absolut obișnuită, în care nu se întâmplă nimic special.

Poate tocmai de aceea conversațiile nocturne ni se par atât de speciale. În doar câteva ore putem reduce distanțe emoționale pentru care, în alte împrejurări, am avea nevoie de săptămâni. Dar viteza cu care apare apropierea emoțională nu este neapărat aceeași cu viteza cu care ajungem să cunoaștem cu adevărat pe cineva.

Uneori, la două dimineața, știm deja foarte multe despre ceea ce simte celălalt, dar încă surprinzător de puține despre cum este să trăiești alături de el la lumina zilei.

Foto: AI